Traian Basescu l-a desemnat luni [6 februarie] pe Mihai Razvan Ungureanu in functia de premier al Romaniei.
Mihai Răzvan Ungureanu s-a nascut pe 22 septembrie 1968 la Iași. Este istoric și diplomat. A deținut funcția de ministru de externe al României între anii 2004-2007. În prezent este premier desemnat si director al Serviciului de Informații Externe al României.
Cariera profesională
În perioada studiilor efectuate la Liceul de matematică-fizică "Costache Negruzzi" din Iași (pe care l-a absolvit ca șef de promoție în anul 1987), din 1985 și până la Revoluția din 1989 a fost membru supleant în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist.
În anul 1988, a devenit student la Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universității "Al. I. Cuza" din Iași. Conform agenției de presă Amosnews, în timpul evenimentelor de la Iași, din 14 decembrie 1989, a monitorizat studenții care aruncau manifeste în încercarea declanșării unei revolte anticomuniste în cămine.
În perioada cât a fost student, a deținut pozițiile de membru al Senatului Universității "Al. I. Cuza" din Iași (1990-1992) și de Secretar executiv al Asociației Internaționale a Studenților în Istorie, Budapesta - Bruxelles (1990-1993).
Mihai-Răzvan Ungureanu a absolvit în anul 1992 Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universității "Al.I. Cuza" din Iași. În anul 1993 a susținut masteratul în Studii Ebraice la Oxford Centre for Hebrew and Jewish Studies din cadrul Universității Oxford, iar la 27 martie 2004 a obținut doctoratul în istorie modernă la Facultatea de Istorie a Universității "Al. I. Cuza" din Iași, cu o teză cu tema “Convertire și integrare în societatea românească la începutul epocii moderne", avându-l ca îndrumător științific pe acad. prof. dr. Alexandru Zub.
După absolvirea Facultății în anul 1992, Mihai Răzvan Ungureanu a devenit pentru o scurtă perioadă profesor la Liceul de Filologie-Istorie "Mihai Eminescu" din Iași. Din același an, este angajat drept cadru didactic universitar de istoria modernă a României la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza“ din Iași, deținând pe rând următoarele grade didactice: preparator (1992-1995), asistent (1995-1998), lector (1998-2004) și apoi conferențiar (2004-2006). În anul 2007, devine profesor universitar de istoria modernă a României la Facultatea de Istorie a Universității din București.
În paralel cu activitatea didactică, conf. dr. Mihai Răzvan Ungureanu a desfășurat și o bogată activitate științifică, fiind membru al Societății Române de Heraldică, Sigilografie și Genealogie a Academiei Române, filiala Iași (din 1993), membru al board-ului științific al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă, Iași - București (1996-1998), director al Centrului de Studii Românești din Iași al Fundației Culturale Române (1996-1999), membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie (din 1997), Senior Fellow al Oxford Centre for Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (din 1998), membru al Consiliului Institutului de Studii Genealogice și Heraldică "Sever Zotta" din Iași (din 1998) etc.
În perioada 1998-2000, a deținut și funcția de membru al Consiliului Național al Reformei Învățământului din cadrul Ministerului Educației Naționale. Din anul 2004, conduce, în calitate de director, Centrul de Studii Iudaice din cadrul Facultății de Istorie a Universității "Al. I. Cuza" din Iași.
Mihai-Răzvan Ungureanu a susținut cursuri la o serie de instituții de învățământ superior din țară și de peste hotare:
-profesor invitat (Gast Wissenschaftler) la Departamentul de Istorie Europeană, Universitatea Albert-Ludwig din Freiburg im Breisgau, Germania (1993-1997),
-profesor asociat la Școala de Studii Slavone și Est-Europene, Universitatea din Londra, Marea Britanie (1996-1998),
-lector la Școala NATO (SHAPE) din Oberammergau, Germania (din 2001),
-lector asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (din 2002),
- lector la Centrul de Studii de Securitate "George C. Marshall" din Garmisch-Partenkirchen, Germania (din 2003).
- din anul 2005, este și profesor asociat la Universitatea Națională de Apărare.
Din anul 2007 este profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București.
Activitatea diplomatică
În perioada 1998-2001, Mihai-Răzvan Ungureanu a îndeplinit funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Apoi, este numit în funcția de director general – emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003) și coordonator-adjunct al Inițiativei de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI) (2003-2004), ambele cu sediul la Viena.
În paralel cu aceste atribuții, a fost ales ca Președinte al Institutului Român pentru Studii Strategice din București (din 2001), membru al board-ului administrativ al New Europe College din București (din 2002) și membru al board-ului științific al Centrului pentru Politici de Securitate din Szeged, Ungaria (din 2003). Mihai Răzvan Ungureanu deține gradul diplomatic de Ministru consilier (din 2003). În anul 2004, s-a înscris în Partidul Național Liberal.
Mihai-Răzvan Ungureanu a fost numit în funcția de Ministru al Afacerilor Externe la data de 29 decembrie 2004, în Guvernul Tăriceanu.
El a demisionat din funcția de ministru de externe în data de 4 februarie 2007, la două zile după ce premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut să-și prezinte demisia, în urma situației create de reținerea a doi muncitori români (Nelu Ilie și Adrian Gâncean) în Irak. Cei doi, care lucrau la o bază militară americană în calitate de subcontractori, fuseseră acuzați de spionaj, deoarece au făcut fotografii fără aprobare în interiorul bazei. Premierul a invocat în cererea de demisie adresată lui Ungureanu că el a aflat din presă, după trei luni, de arestarea în Irak a muncitorilor români, în timp ce președintele Băsescu fusese informat, la câteva zile după arestare.
Mihai Răzvan Ungureanu a recunoscut că nu l-a informat pe primul ministru cu privire la situația celor doi muncitori români arestați în Irak, întrucât s-a considerat că problema cădea exclusiv în sarcina Ministerului, fiind un caz de intervenție consulară. El a declarat că i-a raportat situația președintelui Traian Băsescu, care era singurul în drept să decidă, în virtutea subordonării instituționale, dacă aceștia erau o problemă consulară sau de altă factură.
El a afirmat că decizia de a renunța la portofoliu este un gest de onoare, deși își susține punctul de vedere anterior.
„Răspunsul meu nu poate fi decât unul singur, este un răspuns de onoare, unul prin care îmi asum orice fel de vină și de responsabilitate, validată sau nu.[5]”
—Mihai Răzvan Ungureanu
.
Într-un interviu acordat ziarului Jurnalul Național, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că intenționează să îi propună lui Mihai Răzvan Ungureanu să fie cap de listă la alegerile pentru Parlamentul European. „Vreau să spun public că Mihai Răzvan Ungureanu a reprezentat cu cinste Partidul Național Liberal, este un om în care am încredere și a dat dovadă de verticalitate morală, asumându-și vina pentru greșeala ministerului din subordine. O să vedeți cum în perioada următoare Mihai Răzvan Ungureanu își va continua cariera politică. Mă gândesc să-i propun o responsabilitate în cadrul partidului, aceea de a conduce lista PNL pentru alegerile pentru PE”, a declarat premierul.
Pe 19 februarie 2007, la două săptămâni după demisia lui Ungureanu, Partidul Național Liberal a înaintat președintelui propunerea de revocare din funcția de ministru de externe a lui Mihai-Răzvan Ungureanu și numirea în acest post a senatorului Adrian Cioroianu.
Deși conform art. 6 și 8.1 din Legea 90/2001, președintele României, la propunerea primului ministru, trebuia să ia act de încetarea calității de membru al Guvernului și să declare vacantă funcția de ministru în maximum 15 zile de la data depunerii demisiei, președintele Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcție a lui Mihai-Răzvan Ungureanu, abia la 12 martie 2007. Cu toate acestea, președintele a refuzat să-l numească pe Adrian Cioroianu în funcția de ministru. [6]
La 14 martie 2007, Mihai Răzvan Ungureanu a prezentat într-o conferință de presă, bilanțul activității sale de doi ani în fruntea Ministerului Afacerilor Externe. El a apreciat că, în timpul mandatului său, politica externă a României s-a transformat dintr-o "o diplomație a camuflajului la una a sincerității, de la o diplomație a tăcerii la o voce clară, puternică".
Printre punctele subliniate în bilanțul prezentat de Ungureanu pentru cei doi ani în care a fost ministru de externe, menționăm următoarele:
Numirile de ambasadori pe criterii politice au fost foarte puține și "nici din partea președintelui, nici din partea premierului nu a existat o presiune politică referitoare la numiri". El a afirmat că a preferat să propună pentru posturile de ambasadori rămase vacante diplomați de carieră sau persoane provenind din mediul academic.
În decursul mandatului său, s-a reușit întinerirea personalului diplomatic. La momentul demisiei sale, 40 % dintre angajații MAE aveau între 25 și 35 de ani, în timp ce în anul 2004 proporția acestei grupe de vârstă era de 25 la sută.
El a considerat că una dintre cele mai mari reușite a politicii externe românești a fost că regiunea Mării Negre a devenit temă a politicii de vecinătate a UE și obiectul unei strategii americane speciale.
S-a imprimat un curs "stabil, previzibil și de încredere" în dialogul politic cu Republica Moldova. El a propus deschiderea a două consulate românești la Cahul și Bălți, președintele Băsescu obținând într-o vizită la Chișinău la mijlocul lunii ianuarie 2007, acceptul omologului său moldovean, Vladimir Voronin, de a înființa cele două consulate temporare românești.
S-au făcut eforturi pentru a ajunge la "relații clare, destinse" cu Ucraina, care nu au împiedicat însă România să aibă "o voce puternică" în diferendele cu Kievul legate de Insula Șerpilor și Canalul Bîstroe.
Îmbogățirea experienței Ministerului de Externe prin rezolvarea problemelor legate de criza ostaticilor din Irak, de repatrierea românilor din Liban, care au reprezentat situații imprevizibile și noi.
Pentru prima oară după 1948 Ministerul de Externe s-a dotat cu proprietăți, obținând dreptul de administrare asupra unui teren de 14.000 de metri pătrați, situat în vecinătatea Clubului Diplomatic, teren pe care se intenționează construirea unui nou sediu MAE. De asemenea, se intenționează construirea a două blocuri de locuințe de serviciu pentru personalul MAE. [7]
Horia-Roman Patapievici, directorul ICR, a declarat că Mihai Răzvan Ungureanu a avut un rol esențial în transformarea Institutului într-un "instrument eficient de promovare a culturii române"; fără contribuția sa, "reforma de personal rămînea moartă". [8]
La data de 21 martie 2007, premierul Călin Popescu Tăriceanu a prezentat un comunicat de presă al Guvernului României, în care a declarat că va prelua, pentru un timp limitat, cu titlu interimar, responsabilitățile ministrului de externe, până când se va rezolva starea de blocaj din Ministerul Afacerilor Externe. [9]
După demisia de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, Ungureanu s-a reîntors la funcția deținută înainte de a fi ministru, aceea de coordonator adjunct la Inițiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), cu sediul la Viena (martie - decembrie 2007).
Director al SIE
La data de 26 noiembrie 2007 președintele României, Traian Băsescu a înaintat Parlamentului propunerea de numire a lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de director al Serviciului de Informații Externe, rămasă vacantă din martie 2007, în urma demisiei lui Claudiu Săftoiu.
În 5 decembrie 2007 Camerele reunite ale Parlamentului au validat numirea lui Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informații Externe, cu 295 de voturi pentru (dintr-un număr de 318 parlamentari prezenți). El a declarat înainte de votul pentru validarea sa în Parlament, că, dacă va fi numit în funcție, nu concepe să apere altceva decât interesele naționale. [10]
Mihai-Răzvan Ungureanu vorbește fluent limbile engleză, franceză și germană și la nivel satisfăcător limba maghiară. Este căsătorit și are un fiu.
Activitatea publicistică
Mihai-Răzvan Ungureanu a deținut funcții de redactor sau redactor-șef la o serie de reviste istorice dintre care menționăm:
redactor șef la revista „Dialog“ a Universității "Al.I.Cuza", din Iași (1988-1992);
redactor la "Arhivă genealogică", editată de Academia Română, București (din 1993);
redactor la "Revue des Etudes Roumaines", editată de către Fundația Regală Carol II - Academia Română, Paris - București (din 1994);
redactor la "Revista de istorie socială" a Universității "Al.I.Cuza" din Iași (din 1996).
Din anul 1998 este coordonator al colecției Historia a Editurii Polirom, Iași - București.
El a publicat peste 80 articole științifice. Dintre cărțile sale menționăm următoarele:
Documente statistice privitoare la orașul Iași (1755–1828), 2 vol. (Iași, 1997) - în colaborare cu prof. dr. Ioan Caproșu;
Marea Arhondologie a boierilor Moldovei (Iași, 1998);
Convertire și integrare în societatea românească la începutul epocii moderne (Iași, 2004);
Rumänien [România] - în colaborare cu Thede Kahl și Michael Metzeltin (LIT: Wien, Münster, 2006), ISBN 3-8258-0069-5.
Premii și distincții obținute
Pentru activitatea sa din domeniul culturii și diplomației, Mihai Răzvan Ungureanu a primit următoarele premii și distincții:
1992 - Premiul Național al Revistei “22”, București
1996-1997 - Premiul “Felix Posen” al Universității Ebraice din Ierusalim, Israel
1997-1998 - Premiul “Felix Posen” al Universității Ebraice din Ierusalim, Israel
1998 - Premiul “Vasile Pogor” pentru cercetările științifice privitoare la istoria orașului Iași, decernat de Primăria Municipiului Iași
1999 - Premiul “Corneliu Coposu” al Organizației de Tineret a PNȚCD pentru activitatea diplomatică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe
2000 - Premiul “Dimitrie Onciul” al Fundației Culturale “Magazin Istoric” pentru editarea lucrării Relațiile româno-sovietice. Documente 1917-1934, vol. I, București, 1999 (în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse);
2000 - Mare Ofițer al Ordinului Național "Pentru Merit", România;
2000 - Comandor clasa I al Ordinului Regal Dannebrog, Danemarca;
2004 - Premiile Academiei Române - Premiul Mihail Kogălniceanu pentru lucrarea Convertire și integrare în societatea românească la începutul epocii moderne (Iași, 2004);
2007 - Meritul Diplomatic în Grad de Mare Ofițer, România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentezi?! Te rog!
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.